Întrebări frecvente despre investigațiile cu raze X (CT, Rx)

În fiecare zi suntem expuși la doze mici de radiații, care provin din diferite surse: aerul pe care îl respirăm, solul, radiațiile cosmice, materiale de construcții, apa, alimentele. Această expunere variază cu locul în care locuim, în funcție de zăcămintele subterane radioactive. Radiațiile utilizate în terapia cancerului (radioterapia) reprezintă alte surse de iradiere, de 1000-10000 de ori mai puternice decât dozele produse de iradierea dată de radiologia-imagistica medicală.

Efectele radiației asupra țesutului viu sunt:

1. De tip stohastic - fără prag de apariție (pot apărea la orice doză de iradiere, cât de mică), dar probabilistic apar cu creșterea dozei. La doze de peste 50% mGy, probabilitatea devine oarecum măsurabilă

2. De tip non stohastic (deterministic) - există un prag peste care apare efectul negativ - legea tot sau nimic (până la prag nu apar efecte adverse, când se atinge pragul, ele apar și sunt direct proporționale cu expunerea)

Expunerea naturală la raze ionizante este estimată și este de ~2.5 mSv/an de exemplu, în Franța.

O radiografie toracică produce între 0.005 și 0.01 mSv, fiind astfel echivalentă cu expunerea la radiație naturală timp de 1-2 zile.

O radiografie abdominală simplă realizează ~0.4 mSv (~ două luni de expunere la radiație naturală) Un tranzit baritat produce o expunere de ~2.5mSv (expunerea pe un an la radiația naturală)

O examinare CT de craniu produce o expunere de 2mSv, iar un CT abdominal poate ajunge la 10mSv (până la 4 ani de expunere la radiația naturală)

Efectele secundare datorate dozelor mari de radiații sunt cunoscute (iradierea acută din timpul accidentelor nucleare gen Cernobil sau în urma bombelor atomice). Nu același lucru se poate spune despre expunerea la doze mici de radiații ionizante (până la 100mSv)

Nu există momentan nici o dovadă directă că examanele imagistice pot fi responsabile pentru declanșarea cancerelor.

Organismele internaționale care reglementează utilizarea radiațiilor utilizează principiul precauției, pentru a stabili o reglementare, ca și cum ar exista o relație între doza și risc.

Nu trebuie ca teama de efecte secundare nedemonstrate cert să devină responsabilă pentru refuzul unei investigații imagistice, atunci când aceasta este justificată de beneficiul adus pacientului. Datorită acestor examinări imagistice radiologii realizează diagnostice rapide care permit tratarea eficace a bolilor și urmărirea sub tratament a eficacității acestuia. Evident că atunci când putem utiliza o examinare alternativă, ne-iradiantă, aceasta este de preferat, însă fiecare investigație imagistică are anumite indicații și anumite limite (nu vom utiliza niciodată o examinare IRM la un politraumatizat – ar dura prea mult – examinarea CT este de elecție în acest caz).

Există două mari reguli în radioprotecție care trebuie respectate:

– Justificarea

– Optimizarea dozelor

Justificarea înseamnă că în orice investigație imagistică iradiantă, precum și în orice alt act medical, trebuie ca beneficiul să fie superior riscurilor. Orice trimitere către investigații iradiante trebuie justificată (se caută “ceva” … “pentru că”)

Optimizarea dozelor se referă la utilizarea în practică a celor mai mici doze posibile, dar care să permită obținerea unui diagnostic. Este nociv și dăunător să folosim doze minimale de iradiere, care vor produce imagini neinterpretabile, ceea ce va duce la repetarea examinării și implicit la creșterea dozei totale. Trebuie să folosim doza de iradiere care să permită obținerea unui diagnostic imagistic.

Deși riscurile dozelor mici de radiație nu sunt perfect demonstrate, este prudent să le folosim doar în cazurile strict necesare. Radiologul trebuie să găsească cea mai bună cale de a răspunde întrebărilor medicului curant referitor la boala Dvs. și dacă există metode neiradiante pentru a obține astfel de informații, ele trebuie utilizate (ecografie sau IRM)

Este bine ca medicul Dvs. să fie informat privitor la examinările imagistice anterioare, pentru a evita repetarea inutilă a iradierii. Femeile însărcinate trebuie să anunțe acest lucru, pentru a se lua toate măsurile pentru protejarea pe cât posibil a fătului.

Optimizarea dozelor este în sarcina radiologului și asistentului de radiologie care trebuie să utilizeze cantitatea minimă de radiație pentru a obține răspunsul la întrebările medicului curant. Aceste reguli se aplică la toți pacienții, însă sunt cu atât mai importante la copii (care au o radiosensibilitate mai crescută decât adulții) precum și la pacienții care prin natura bolilor lor necesită examinări multiple, repetate.

Toti radiologii beneficiază de o formare inițială și apoi de una continuă în ceea ce privește măsurile de radioprotecție, iar aparatura este permanent inspectată de autorități pentru a verifica funcționarea la parametri normali.

Este important să anunțați medicul dacă sunteți însărcinată. Este important nu doar pentru radiolog, ci pentru orice medic, pentru a evita tratamentele care pot fi periculoase pentru făt.

Este de preferat amânarea unei examinări cu radiații ionizante pentru după naștere sau cât mai târziu posibil în cursul sarcinii. Este de evitat examinarea în primul trimestru de sarcină, mai ales dacă se pot efectua examene non-iradiante (ecografia, IRM)

Dacă nu este posibil, efectuarea investigației se va face cu stricta respectare a principiului optimizării dozelor. În practică, riscurile se discută în cazurile examinărilor CT ale abdomenului și pelvisului, iar studiile efectuate arată că în aceste cazuri crește riscul malformațiilor fetale cu maximum 3%, în special la doze mari, care nu sunt atinse de obicei în timpul examinărilor CT standard.

Numai examenele radiologice intervenționale și cele de radioterapie pot depăși pragul considerat periculos pentru declanșarea unor malformații fetale și fac necesară urmărirea cu atenție a evoluției sarcinii pentru detectarea din timp a eventualelor malformații.

Oricum, în cazul acestei condiții cunoscute și dacă este justificat medical să efectuăm această investigație, protocolul va fi optimizat în așa fel încât să existe o expunere cât mai mică (dar diagnostică).

În cazul expunerii la o radiografie sau un CT, fără să fiți conștientă la momentul respectiv de sarcina, nu se justifică grija exagerată. Puteți contacta radiologul și fizicianul departamentului pentru a îi cere o estimare a dozei primite. Există consilieri de risc, care în funcție de doza primită și vârsta sarcinii, estimează un anume risc. Studiile arată însă că îngrijorarea este de obicei exagerată și noile ghiduri tind să devină mai permisive.

Radiologia intervențională permite evitarea actelor chirurgicale pentru a realiza diagnostice și pentru a tratata anumite afecțiuni.

Aceste acte medicale pot fi ghidate prin diferite tehnici iradiante (radioscopie) sau ne-iradiante (ecografia).

Radiologia intervențională, ca toate actele medicale comportă riscuri care trebuie mereu să fie inferioare beneficiilor aduse pacientului. Expunerea la raze X face parte din aceste riscuri. Anumite intervenții sunt lungi și complexe și pot antrena o expunere importantă la radiații.

Aceste intervenții permit salvarea vieților și riscul expunerii la radiații este secundar. Intervențiile sunt realizate cu grija limitării dozei, atât pentru pacient cât și pentru personalul medical expus.

Totuși, în anumite cazuri, roșeața pielii sau căderea temporară a părului pot apărea la nivelul zonelor expuse. Dacă sunteți într-una din cele doua situații de mai sus, trebuie să contactați medicul care a realizat intervenția.

Riscurile și beneficiile așteptate în urma intervenției trebuie explicate înaintea realizării intervenției.